Sunt convins că îți dorești o viață fericită și plină de succes. Doar de asta ești aici, nu-i așa? Ei bine, există o mulțime de modalități prin care îți poți cuceri obiectivul… Dar din punctul meu de vedere secretul este să găsești acel ceva de care să te îndrăgostești profund, acel ceva care aprinde în tine flacăra unei pasiuni puternice, care te face să sari din pat dimineața, să lucrezi cu energie pentru visul tău și să ai puterea de a inspira și aduna în jurul tău oameni care te vor ajuta să realizezi tot ce ți-ai propus.
Am citit cândva o scurtă povestire care ilustrează perfect ceea ce ți-am spus/scris mai sus: Cu mult timp în urmă, într-un sat medieval mic, un fermier a văzut la marginea așezării trei soldați. Știind deja ce se va întâmpla în continuare, a fugit în piața satului strigând: Închideți ușile, repede! Închideți ferestrele! Se apropie trei soldați flămânzi care ne vor lua toată mâncarea!
Soldații erau de-a dreptul flămâzi, iar când au intrat în sat, au început să bată în ușa fiecărei case, să ceară ceva de mâncare. Primul sătean care a deschis ușa le-a spus că dulapurile lui erau goale. La următoarea ușă, un al doilea sătean le-a spus același lucru. Următoarea ușă la care aceștia au bătut nici măcar nu s-a deschis.
În cele din urmă, unul dintre soldații înfometați a spus: Am o idee. Hai să facem un borș de pietre! Apoi, el a bătut la încă o ușă și a spus: Scuzați-mă, aveți un cazan și niște lemne de foc? Am dori să facem un borș de pietre. Săteanul, considerând că nu există niciun risc, a spus: Borș din pietre? Să mă gândesc… Sigur, vă ajut. În timp ce acesta le-a dat un cazan și câteva lemne de foc, un alt soldat a făcut rost de ceva apă.
Soldații au fiert apa și au adăugat trei pietre mari în apă. Rețeta ciudata s-a răspândit rapid în oraș, iar sătenii au început să se adune la fața locului. Borș din pietre? Nici nu știam că se poate face borș din pietre! a spus un sătean. În cele din urmă, plictisit să stea în preajmă, un alt sătean întreabă: Pot să vă ajut?
Hmm. Poate… spune un soldat. Dacă ai avea și câțiva cartofi, borșul din pietre ar ieși și mai delicios. Săteanul a adus repede niște cartofi și i-a adaugat în oala cu pietre fierbinți. Un altul a întrebat: Eu cum pot să ajut? Unul dintre soldați a răspuns: Ei bine, câțiva morcovi ar face ca borșul să iasă și mai bun. Săteanul a adus rapid niște morcovi. Și uite așa, sătenii au adăugat pe rând în borș păsări de curte, usturoi, verdeață și ceapă.
După un timp, unul dintre soldați a strigat către mulțime: Am terminat de pregătit borșul de pietre! Soldații au dăruit apoi tuturor câte o porție, pentru a se bucura împreună de gust și de succesul rețetei.
Morala poveștii? Borșul de pietre este singurul mod în care poți ajunge să atingi cu putere acel scop al tău. Desigur, pietrele sunt pasiunea și marea ta idee îndrăzneață. Contribuțiile sătenilor sunt sprijinul oferit de oamenii din jurul tău. Fiecare cartof, morcov sau ceapă adăugată de ceilalți vor face ca borșul din pietre să prindă gust bun…
Pentru că și mie a început să îmi placă borșul din pietre, am pregătit și pentru voi o porție fierbinte. Apasă butonul PLAY mai repede!! Se răcește!!